Home           Semnificatia numelui          Generalitati           Nume de baieti         Nume de fete         Istoria numelor         Alegerea numelui       Link-uri
 
LITERA NUMELUI

A     M
B     N
C     O
D     P
E     R
F     S
G     T
H     U
I     V
L     Z

     



                     
                    

                         
Semnificatia numelui 

                                                 
      Interesul pentru numele de persoana ? si in general pentru numele proprii ? este foarte vechi; dar de la cele mai vechi incercari de a lamuri originea numelor de locuri si persoane, intilnite in textele vedice ori in operele Greciei antice, pina la constituirea unei discipline stiintifice speciale care studiaza numele proprii ? este vorba de onomastica ? calea este lunga; antroponimia ? studiul numelor de persoana ? si toponimia ? studiul numelor de locuri ? s-au constituit ca ramuri ale lingvisticii abia in secolul trecut. Aparitia acestora si in general largul interes manifestat fata de numele proprii se justifica prin caracteristicile si valorile distincte ale acestora in raport cu celelalte cuvinte ale limbii. Dupa cum am aratat mai sus, primele nume de persoana sau de locuri erau cuvinte comune, folosite si pentru a desemna numai o anumita persoana ori un anumit loc din spatiu; antroponimele erau deci cuvinte care denumeau o caracteristica fizica sau morala a individului, o imprejurare legata de viata persoanei etc. Modificarea esentiala s-a produs atunci cind o serie de nume au devenit traditionale si au inceput sa fie atribuite fara aA se mai tine seama de semnificatie si de valoarea de adevar a numelui. in acest caz numele se rupe de familia de cuvinte din care, prin origine, facea parte; pastrind forma cuvintului comun, numele de persoana renunta la sensul acestuia. El nu mai trebuia sa spuna ceva despre purtator, ci despre donatori, despre parinti; un alt mesaj se transmitea prin aceeasi forma, mentinuta de traditie. Un nume de familie Cretu ne spune astazi ca purtatorul este fiul unei persoane cu acest nume si nimeni nu se asteapta ca individul in cauza sa aiba neaparat parul cret! Treptat, fiecare popor ajunge sa aiba un inventar de nume de persoana, constituite intr-un sistem antroponimic cu trasaturi distincte. Se asigura astfel stabilitatea numelor de persoana care pot supravietui nu numai imprejurarilor care le-au dat nastere, dar si cuvintelor comune din care provin si de multe ori chiar limbii in cadrul careia au aparut. Stabilitatea numelui trebuie inteleasa in strinsa relatie cu mobilitatea lui, pe care, in ultima instanta o determina. Separarea numelui de baza din care provine face ca acesta sa fie supus tuturor modificarilor fonetice ce afecteaza mai ales cuvintele izolate ale limbii. Vom aminti, de exemplu, etimologia populara care este atit de frecventa in domeniul onomasticii; numele proprii sint modificate sub influenta unui cuvint cunoscut, asemanator din punct de vedere al formei si de la care se crede, in mod fals, ca provine. Etimologia populara poate afecta orice cuvint al limbii, specifice numelor de persoana sint modificarile datorate incarcaturii lor afective. Pentru a transmite prin nume cit mai multa afectivitate, acestea sint modificate in asa-zisul limbaj infantil ? inventat de cele mai multe ori de maturi si mai ales generalizat de ei ? atit de mult incit nici specialistii nu mai pot descoperi baza de la care s-a pornit. Am explicat mai sus procedeele de formare a diminutivelor si hipocoristicelor, dar fantezia si inventivitatea parintilor depasesc adeseori mijloacele lingvistice obisnuite. Valoarea deosebita pe care o au numele proprii pentru studiul limbii este determinata in primul rind de indelungata lor persistenta in timp, in ciuda modificarilor la care sint supuse. Numeroase limbi vechi din care nu s-a pastrat uneori nici un text, au putut fi cunoscute si clasificate numai prin analiza unor nume de locuri si persoane, create in aceste limbi si ajunse pina la noi; este cazul limbilor celta, ibera, ligura, ilira, frigiana etc. si chiar al tracei. Interesul pe care il prezinta aceasta pentru noi este deosebit, intrucit un idiom al tracei a fost vorbit pe teritoriul patriei noastre de populatia daca inainte de venirea romanilor si el formeaza substratul limbii romane. Desi, in general, numele proprii urmeaza aceeasi evolutie fonetica ca si celelalte cuvinte ale limbii, sint numeroase cazurile cind ele pastreaza trasaturi fonetice si morfologice din stadiile mai vechi ale limbii si care altfel n-ar putea fi cunoscute; mai mult chiar, sub forma de nume de locuri si persoane se pastreaza sensuri sau cuvinte iesite de mult din uz. Studiul numelor de persoana ofera date interesante nu numai lingvisticii, ci si altor stiinte. Elemente ale limbii care reflecta prompt modificarile produse in societate, numele aduc informatii pretioase despre fazele trecute ale civilizatiei umane, fiind, ca si descoperirile arheologice, dar adeseori mult mai explicit, depozitare ale modului de viata materiala si spirituala. Curiozitatea pe care o manifesta oamenii fata de numele lor are insa si o motivatie de ordin pur subiectiv. in uz, fiecare nume este intim legat de personalitatea celui care il poarta, cu tot ce are el cunoscut sau misterios. Simpla pronuntare a numelui cuiva ? adevarat simbol al persoanei in fata lumii ? poate declansa in noi stari afective complexe, reflectind in' acest plan relatiile ce ne leaga de persoana numita. Istoria fiecarui nume in parte este in ultima instanta un domeniu de interferenta in care obiectivul si subiectivul se imbina si se influenteaza nu rareori intr-o maniera cu totul surprinzatoare.
      Etimologia este cu siguranta domeniul cel mai fascinant al lingvisticii, nu numai pentru publicul larg, ci si pentru specialisti, cu deosebirea ca acestia sint constienti de faptul ca acest domeniu este si cel mai dificil. Etimologia s-a nascut in vechea Grecie, unde era practicata de istorici, geografi ori filozofi. Cautind sa justifice pozitia sociala si politica a unei persoane, familii sau cetati prin gasirea unor eroi eponimi, primii etimolo-gisti au trebuit, in mod fatal, sa se ocupe de numele proprii. Reconstituirea istoriei cuvintului si descoperirea ?adevaratului lui inteles", nu era posibila insa fara temeinice si numeroase cunostinte despre limbaj si despre fiecare limba in parte, cunostinte care, acumulate in decursul timpului, au dus la constituirea, in secolul trecut, a stiintei limbii. Dificultatile legate de stabilirea unei etimologii corecte explica prudenta, reticenta si chiar renuntarea, astfel ca sint din ce in ce mai putini lingvisti care se ocupa de etimologia cuvintelor; sentimentul de insatisfactie, usor sesizabil in aceste rinduri, este generat nu numai de teama ca va disparea farmecul cercetarii limbii, ci mai ales de faptul ca aproape nu exista domeniu al lingvisticii care, in ultima instanta, sa nu se sprijine pe etimologie. Trebuie sa recunoastem ca, mai ales in onomastica, etimologia anecdotica si fantezista s-a manifestat din plin. Pornind de la inselatoare asemanari formale, etimologia numelor de persoane si locuri a devenit cu usurinta o modalitate de inventie, nu numai in literatura, dar si in istorie ? ceea ce este mai grav. Nu ignoram faptul ca erori se intilnesc si astazi, dar cel putin o parte dintre acestea se datoresc dificultatilor mult mai mari pe care le implica etimologia unui nume propriu fata de aceea a unui cuvint comun, dificultati explicabile prin insasi natura deosebita a primelor. A face o etimologie inseamna in fond a stabili existenta unei relatii intre doua cuvinte, etimonul sau baza si derivatul sau morfologic ori semantic; legatura se poate face fie intre elemente ale aceleiasi limbi, fie intre elemente apartinind unor limbi diferite, cind avem de a face cu imprumuturi. Cum fiecare cuvint reprezinta unitatea dintre latura sonora si semnificatie, istoria cuvintului comun poate fi refacuta urmarind si com-parind ambele elemente; lucrul acesta nu este posibil la numele proprii, intrucit multe dintre ele nu mai au sens sau mai bine-zis acesta are o natura deosebita, care sprijina intr-o masura mult mai mica studiul etimologic, in acest caz, cercetarea trebuie sa se sprijine mai mult pe latura sonora a cuvintului, care in decursul timpului sufera modificari proprii fiecarei limbi si fiecarei epoci. in anumite limite de spatiu si timp aceste modificari au caracter legic, permitind datarea si localizarea unei forme. Folosind comparatia intre limbi se poate ajunge, trecind de la un etimon apropiat la altul mai indepartat, pina la etimonul initial. in rezolvarea etimologiei oricarui cuvint trebuie sa se respecte o serie intreaga de criterii, ca de pilda: cronologia (etimonul trebuie sa fie mai vechi decit derivatul sau), deci datarea cuvintelor, transmiterea (pentru ca un cuvint sa poata trece dintr-o limba in alta intre cele doua grupuri lingvistice trebuie sa existe contacte social-culturale in timp si spatiu) s.a.m.d. Daca, in principiu, lipsa atestarilor documentare nu afecteaza corectitudinea etimologiei unui cuvint comun, pentru numele proprii ea depinde in primul rind de numarul si calitatea informatiilor pe care le avem despre nume. Lipsa acestora poate face chiar imposibila gasirea etimonului corect. Desigur, problemele etimologiei numelor de persoana sint cu mult mai complicate si complexe si ele nu pot fi epuizate aici.
Cea mai mare parte a prenumelor romanesti actuale sint imprumuturi ajunse la noi pe diferite cai din numeroase limbi ce apartin familiilor indo-europeana si semito-hamitica. Rezultatele certe obtinute pina acum prin studiul numelor de persoana ne permit citeva consideratii generale asupra formei si semnificatiei initiale a acestor nume, dintre care unele sint de o mare vechime. Din punct de vedere al structurii, numele in discutie sint la origine simple, compuse ori frazeologice. Numele simple sau mono-tematice sint intilnite in toate limbile si reprezinta modalitatea cea mai comoda si probabil cea mai veche de desemnare a persoanei. Compusele, de regula bitematice, erau formate prin alaturarea a doua cuvinte aflate adesea intr-un raport de determinare. Foarte frecvente in unele limbi indo-europene (greaca, limbile germanice, limbile slave) aceste nume sint de obicei ?traduse" integral in numeroase lucrari de specialitate. Analiza mai atenta a manierei de formare scoate in evidenta faptul ca nu sint rare cazurile in care cele doua elemente, devenite traditionale in onomastica, erau alaturate fara a se tine seama de semnificatia lor si fara a se urmari neaparat obtinerea unui sens al compusului. Numele frazeologice, specifice antroponimiei popoarelor semitice intr-o anumita etapa a istoriei lor, au o structura complexa, determinata de semnificatia lor religioasa. Din punct de vedere al semnificatiei lor originare, numele sint de obicei impartite in doua categorii: nume de inspiratie profana sau descriptive si nume de inspiratie religioasa. Numele din prima categorie sint exponentele celei mai vechi maniere de desemnare personala, intilnita in toate limbile, in toate epocile, chiar si astazi, cind isi recapata stravechea vitalitate. Asemenea nume provin din cuvinte comune capabile ?sa descrie" persoana sau o imprejurare legata de nasterea ori viata acesteia. Deci semnificatia initiala se putea referi la: o particularitate fizica sau morala (fie o calitate, fie un defect), ca de exemplu culoarea pielii ori a parului, talia, forta ori slabiciunea, insusiri morale diverse etc. (Alba, Bianca, Flavius, Fulvia, Mauriciu, Melania, Platou, Andrei, Arsenie, Dalila, Glafira, Agata, Aglaia, Agnes, Aspasia, Berta, Clara, Faustin, Felix, Felicia, Fidelia, Galina, Gioconda, Gliceria, Ilarie, Mindra, Severin, Sofronie etc.), rangul sau pozitia sociala (Despina, Eugen, Ghenadie, Marta, Patricia, Reghina, Serban etc.), pozitia in familie (Maxim, Octav, Paul, Pompiliu, Septimiu, Toma etc.), originea etnica ori locala (Adrian, Ar-cadie, Anatol, Cynthia, Damaschin, Delia, Francisc, Lidia, Magdalena, Roman, Sabina, Sidonia etc.), functii, meserii, indeletniciri (Camil, Fla-minia, Gheorghe), regnul vegetal, mineral sau animal, ca element de comparatie (Bujor, Dalia, Florin, Lacramioara, Roza, Suzana, Violeta, Viorica, Acvilina, Artur, Leontin, Corvin, Argentina, Arghir, Coralia, Margareta, Smaranda, Zamfir etc.), momentul nasterii copilului (Lucia), sentimentele parintilor fata de noul nascut (Bucur) etc.