Home            Semnificatia numelui           Generalitati          Nume de baieti   
        Nume de fete                    Istoria numelor            Alegerea numelui 


Semnificatia numelui Paraschiva
 

   Creatie a onomasticii crestine, numele pers. gr. Paraskeue are la baza subst. paraskeue „vineri". Atestat in N.T., termenul grecesc desemna ziua dinaintea Sabatului, in care se faceau pregatirile pentru sarbatoare; sensul propriu-zis al lui paraskeue este „pregatire" si are la baza vb. paraskeuazein „a pregati", un compus din para- „in afara, pe linga, de-a lungul" (prepozitie devenita element de compunere savanta in limbile moderne si cunoscuta din citeva neologisme ca: paradigma, paradox, paralel, parodie, parohie etc.) si skeuazein, un verb format de la skeuos „instrument, unealta". Desi apare si in latina ecleziastica (parasceve in Vulgata) sau vechea slava, noul termen pentru „vineri" nu s-a pastrat decit in greaca, mai multe sanse avind numele personal, folosit si astazi in greaca, bulgara, sirbo-croata, albaneza, rusa, ucraineana, romana si sinonim, in ultima instanta, cu modernele Venera si Afrodita. Prezenta numelui in onomastica romaneasca este legata de cultul „cuvioasei Paraschiva", respectata in popor pentru ca ar fi „rea de piatra, trasnet si dureri de cap". Intrat la noi prin intermediar slav, Paraschiva (astazi numai feminin) era folosit in trecut ca nume de botez atit pentru fete cit si pentru baieti (aceeasi situatie si in bulgara). Forme specifice feminine, de diferite influente, sint Paraschia, Paraschivita, Pachita, Paraschita, Parastita, Parasiia, Parascovea, Parasuca, Parasca si frecventele Chiva, Chivuta, Vuta; pentru masculin Paraschiv, Parascu, Chivu etc. Tot aici trebuie amintite Petca si Petcu (formatii bulgaresti de la pet- „cinci" — vineri fiind a cincea zi a saptaminii — , folosite ca hipocoristice pentru Paraschiva). # Bg. Paraskeva, Paraska, Parasa, rus. Praskovia, ser. Paraskeva, ucr. Paraska etc.

   !


 


 

Puteti cauta si alte nume si semnificatia lor :

        Pascal : Nume raspindit in toata Europa, sub diverse forme, Pascal este o creatie a onomasticii crestine care aminteste de una dintre cele mai mari sarbatori religioase. ... :

          Patricia : Prenume feminin modern, imprumutat din Occident, Patricia corespunde mase. Patriciu, dupa cit se pare, nefolosit astazi la noi. Acesta din urma reproduce numele ...