Home            Semnificatia numelui           Generalitati          Nume de baieti   
        Nume de fete                    Istoria numelor            Alegerea numelui 


Semnificatia numelui Caius
 

   Spre deosebire de celelalte limbi indo-europene, latina avea un sistem de denominatie personala cu totul aparte, adoptat probabil de la etrusci; fiecare individ purta cel putin trei nume: praenomen — prenume „ce se pune inaintea numelui" sau numele individual, nomen — numele gintii — si cognomen — supranume, porecla. Ca nume individuale romanii nu aveau decit 18: Appius, Aulus, Decimus, Caius, Cnaeus, Kaeso, Lucius, Mamercus, Manius, M arcus, Numericus, Publius, Quintus, Servius, Sextus, Spurius, Tiberius, Titus. Foarte rar scrise in intregime, cel mai adesea folosindu-se prescurtarile stabilite intr-o epoca destul de veche, cind romanii nu aveau un semn grafic special pentru litera -g explica faptul ca prenumele care in realitate suna Gaius a fost scris Caius (si prescurtat ca atare C), traditie grafica care s-a pastrat pina in zilele noastre. Caius era foarte frecvent — lucru care se explica si prin faptul ca din cele 18 prenume, doar 10 erau folosite curent — si este atestat dintr-o perioada foarte veche a istoriei romane. in ceea ce priveste semnificatia si originea lui, afirmatii cit de cit sigure nu se pot face. Unii specialisti au incercat sa-1 explice prin gaudium „bucurie" (greu de acceptat din multe motive), iar altii l-au pus in legatura cu numele unei pasari gaius (cf. rom. gaie „cotofana"). Desi numele pasarii apare in izvoare mult mai tirziu decit prenumele (deci ar fi posibil ca pasarea sa fi fost denumita cu un nume propriu) e interesant de amintit ca si anticii puneau in legatura pe Caius cu numele unei pasari: in inscriptiile latino-etrusee prenumele era tradus prin Vil, cuvint inrudit cu Velthur, corespunzator lat. voltur sau vultur (de aici rom. vultur). Este posibila insa si o origine etrusca: ca nume gen-tilic, Caius, Caia este inrudit cu Caenius, foarte apropiat de numele sau cuvintele etrusce cainnia, caini etc. in timpurile mai noi, Caius a inceput sa fie din ce in ce mai rar folosit. A contribuit la acest fapt si obiceiul juristilor antici de a folosi cu predilectie in exemplele lor pe Caius, Titus si Sempronius, cele trei nume ajungind sa desemneze o persoana oarecare, sa se transforme aproape in nume comune. La noi, Caius a inceput sa fie folosit, dar putin frecvent, odata cu alte nume latinesti introduse in Transilvania ca urmare a miscarii de emancipare a romanilor initiata de Scoala Ardeleana. Astazi apare foarte rar si probabil numai in anumite medii orasenesti. # It. Caio, magh. Kajusz etc, rus. Cai, Caia. O Dintre personalitatile romane mai cunoscute care au purtat acest nume: legendarul Caius Mucius Scaevola, ilustrul om de stat Caius Iulius Caesar, poetul liric Caius Valerius Catullus, bogatul protector al artelor Caius Cilnius Maecenas, istoricul, literatul si filologul Caius Plinius Secundus (sau Pliniu cel Batrin), imparatul de trista faima Caius Caesar Caligula, scriitorul si istoricul Caius Suetonius Tranquillus, imparatul Caius Aurelius Valerius Diocletianus etc.

   !


 


 

Puteti cauta si alte nume si semnificatia lor :

        Calinic : in vechea onomastica greaca apar cu mare frecventa un mare numar de antroponime formate de la adj. kalos „frumos, bun", fie element de compunere, fie baza de derivare. ... :

          Caliopi : Prima dintre cele noua muze ale mitologiei greco-romane, fiica a lui Zeus si a Mnemosinei, Kalliope (numele apare inca la Hesiod) era protectoarea poeziei epice ...